ZAHARIA
CAPITOLUL 1
Indemn spre pocainta si frica de Dumnezeu. Cele doua vedenii.
1. In luna a opta, in anul al doilea al lui Darius, fost-a
cuvantul Domnului catre proorocul Zaharia, fiul lui Berechia, fiul lui Ido,
zicand:
2. "Domnul S-a maniat mult impotriva parintilor vostri!"
3. Si spune-le celor ramasi din popor: "Asa zice Domnul Savaot: Intoarceti-va
catre Mine", zice Domnul Savaot, "si atunci Ma voi intoarce si Eu catre voi",
zice Domnul Savaot.
4. "Nu fiti ca parintii vostri, carora le-au propovaduit proorocii de mai
inainte, strigand: Asa zice Domnul Savaot: Intoarceti-va din caile voastre cele
rele si de la faptele voastre cele rele! Dar ei n-au ascultat si nu au voit sa
ia aminte la Mine", zice Domnul.
5. "Unde sunt parintii vostri? Si oare profetii traiesc ei inca?
6. Dar cuvintele Mele si poruncile Mele pe care le-am dat slujitorilor Mei
prooroci ca sa le vesteasca n-au ajuns ele la parintii vostri? Domnul S-a maniat
mult impotriva parintilor vostri, incat ei s-au pocait si au marturisit: Domnul
Savaot ne-a rasplatit noua dupa caile si dupa faptele noastre, asa cum hotarase
sa faca".
7. In ziua a douazeci si patra din luna a doua, care se cheama Sebat, in anul al
doilea al lui Darius, a fost cuvantul Domnului catre proorocul Zaharia, fiul lui
Berechia, fiul lui Ido, zicand:
8. "Am avut o vedenie in timpul noptii, si iata un om calare pe un cal rosu; si
statea intre mirti, intr-un loc umbros, si in urma lui cai roibi, murgi si albi.
9. Si am zis: "Cine sunt acestia, domnul meu?" Si mira raspuns atunci ingerul
oare graia cu mine: "Iti voi arata acum cine sunt acestia".
10. Si omul care statea intre mirti a raspuns: "Acestia sunt solii pe care i-a
trimis Domnul ca sa cutreiere pamantul!"
11. Si ei au raspuns catre ingerul Domnului care statea intre mirti si au grait:
"Am cutreierat pamantul si iata tot pamantul este locuit si linistit!"
12. Si a raspuns ingerul Domnului si a zis: "Doamne Savaot, pana cand vei
intarzia sa arati mila Ierusalimului si cetatilor lui Iuda, pe care le faci sa
simta mania Ta de saptezeci de ani?"
13. Si ingerului care vorbea cu mine, Domnul i-a raspuns cu cuvinte de mangaiere.
14. Si a grait catre mine ingerul care vorbea cu mine: "Vesteste aceasta: "Asa
zice Domnul Savaot: Sunt plin de zel fata de Ierusalim si fata de Sion;
15. Dar este puternica mania Mea impotriva neamurilor trufase! Caci Eu Ma
intaratasem doar putin, dar ele s-au inversunat in rele".
16. Pentru aceasta, asa zice Domnul: "Ma intorc iarasi catre Ierusalim cu
milostivire; templul Meu va fi zidit in el", zice Domnul Savaot, "si funia de
masurat se va intinde peste Ierusalim!"
17. Si vesteste inca si aceasta: "Asa zice Domnul Savaot: Inca o data cetatile
Mele vor avea belsug de bunuri, iar Domnul Isi va revarsa din nou indurarea Sa
peste Sion si va alege iarasi Ierusalimul".
CAPITOLUL 2
Vedenia despre rezidirea Ierusalimului si chemarea neamurilor.
1. Si am ridicat ochii mei si am privit, si iata patru
coarne.
2. Atunci am zis ingerului care graia cu mine: "Ce sunt acestea?" Si el mi-a
raspuns: "Acestea sunt coarnele care au imprastiat pe Iuda, pe Israel si
Ierusalimul".
3. Apoi Domnul m-a facut sa vad patru faurari.
4. Si am intrebat: "Ce vor sa faca acestia?" Si El a raspuns: "Acestea sunt
coarnele care au risipit pe Iuda, incat nimeni n-a indraznit sa ridice capul.
Iar ei au venit ca sa doboare la pamant coarnele acelor neamuri care si-au
ridicat cornul impotriva tarii lui Iuda, pentru a o risipi".
5. Si am ridicat ochii, m-am uitat si iata un om cu o funie de masurat in mana.
Si i-am zis: "Incotro ai pornit?"
6. Si el mi-a raspuns: "Sa masor Ierusalimul, ca sa vad care este lungimea si
latimea lui!"
7. Si iata ca s-a aratat ingerul care graia cu mine si alt inger a iesit in
intampinarea lui.
8. Si ita grait, zicand: "Alearga si spune tanarului acestuia: Ierusalimul va fi
locuit ca un oras deschis, atat de mare va fi multimea de oameni si de dobitoace
inauntrul lui.
9. Si Eu voi fi pentru el un zid de foc de jur imprejurul lui", zice Domnul, "si
voi fi slava lui in mijlocul lui".
10. "Sculati, sculati si fugiti din tara de la miazanoapte", zice Domnul, "ca
v-am imprastiat in cele patru vanturi ale cerului;
11. Fugi, Sioane, si te izbaveste, tu care locuiesti la fiica Babilonului.
12. Caci asa zice Domnul Savaot: "Pentru slava Sa, El m-a trimis la neamurile
care v-au jefuit pe voi; caci cel care se atinge de voi se atinge de lumina
ochiului Lui!
13. Caci iata ca Eu rotesc mana Mea peste ei si ei vor fi prada pentru cei care
au fost robii lor, ca sa va dati seama ca Domnul Savaot m-a trimis.
14. Bucura-te si te veseleste, fiica Sionului, caci iata Eu vin sa locuiesc in
mijlocul tau", zice Domnul.
15. "Si multe neamuri se vor alipi de Domnul in ziua aceea si Imi vor fi Mie
popor si voi locui in mijlocul tau, ca sa stii ca Domnul Savaot m-a trimis la
tine.
16. Si va lua Domnul ca mostenire a Sa pe Iuda, in tara cea sfanta, si va alege
inca o data Ierusalimul.
17. Sa taca tot trupul inaintea Domnului, caci El S-a ridicat din locasul Sau
cel sfant".
CAPITOLUL 3
Vedenie. Marele preot Iosua. Schimbarea vesmintelor rele in bune si
fagaduinta rascumpararii.
1. Si mi-a aratat pe Iosua, marele preot, stand inaintea
ingerului Domnului, si pe Satana, stand la dreapta lui ca sa-l invinuiasca.
2. Si a zis Domnul catre Satana: "Cearta-te pe tine Domnul, diavole, cearta-te
pe tine Domnul, Cel care a ales Ierusalimul! Acesta nu este el, oare, un taciune
scos din foc?"
3. Si era Iosua imbracat in vesminte murdare si statea inaintea ingerului.
4. Si a raspuns si a zis celor care stateau inaintea lui: "Dezbracati-l de
vesmintele cele murdare!" Si i-a zis lui: "Iata ti-am iertat faradelegile si
te-am imbracat cu vesmant de praznuire!"
5. Si a mai zis: "Puneti mitra curata pe capul lui!" Si ei i-au pus mitra curata
pe cap si l-au invesmantat, iar ingerul Domnului sta de fata.
6. Si ingerul Domnului i-a hotarat lui Iosua astfel:
7. "Asa zice Domnul Savaot: Daca vei umbla in caile Mele si de vei pazi
poruncile Mele, atunci tu vei carmui casa Mea si vei pazi curtile Mele, si Eu
iti voi da tie dregatorie printre slujitorii Mei de aici.
8. Asculta deci, Iosua, mare preot, tu si cei impreuna cu tine care stau
inaintea ta; caci ei sunt oameni de prezicere. Iata Eu aduc pe Servul Meu
Odrasla.
9. Iata piatra pe care am pus-o inaintea lui Iosua; pe aceasta piatra sunt sapte
ochi: iata ca Eu voi sapa sculptura ei", zice Domnul Savaot, "si intr-o singura
zi voi indeparta nedreptatea din tara aceasta.
10. In ziua aceea", zice Domnul Savaot, "fiecare din voi va pofti pe aproapele
sau sub vita si sub smochinul sau".
CAPITOLUL 4
Vedenia sfesnicului de aur, a ramurilor de maslin si a rezidirii templului.
1. Si s-a intors ingerul care graia cu mine si m-a desteptat,
ca pe un om pe care il trezesti din somn.
2. si mi-a zis: "Ce vezi?" si am zis: "Iata vad un candelabru cu totul de aur,
cu sapte candele, iar deasupra candelabrului este un vas cu untdelemn din care
pornesc sapte tevi catre cele sapte candele;
3. Iar alaturi, doi maslini, unul de-a dreapta vasului cu untdelemn si altul
de-a stanga".
4. Si am intrebat si am zis catre ingerul care vorbea cu mine: "Ce sunt astea,
domnul meu?"
5. Si mi-a raspuns ingerul care graia cu mine si mi-a zis: "Oare nu stii ce sunt
toate acestea?" Si am zis: "Nu, domnul meu!"
6. Si mi-a vorbit iar si a zis: "Acesta este cuvantul Domnului catre Zorobabel:
Nu prin putere, nici prin tarie, ci prin Duhul Meu" - zice Domnul Savaot.
7. "Ce esti tu, munte inalt? Inaintea lui Zorobabel devii o campie. Si el va
smulge piatra din varf in strigatele multimii: "Har, har, peste ea!"
8. Si a fost cuvantul Domnului catre mine si mi-a zis:
9. "Mainile lui Zorobabel au pus temelia acestui templu si tot mainile lui il
vor termina, si tu vei sti ca Domnul Savaot m-a trimis la voi.
10. Caci cine a dispretuit vremea acestor inceputuri mici? Ei se vor bucura
vazand cumpana zidarului in mana lui Zorobabel. Iar aceste sapte (candele) sunt
ochii Domnului care cutreiera tot pamantul".
11. Si mi-am luat indemnul si am zis catre el: "Ce inseamna acesti maslini unul
de-a dreapta si altul de-a stanga candelabrului?"
12. Si l-am intrebat si a doua oara: "Ce inseamna cele doua crengi de maslin,
care sunt langa cele doua tevi de aur prin care se lasa in jos untdelemnul?"
13. Si mi-a grait, zicand: "Oare nu stii ce inseamna acestea?" Si am raspuns:
"Nu, domnul meu".
14. Si m-a lamurit: "Acestia sunt cei doi fii unsi, care stau inaintea Domnului
a tot pamantul".
CAPITOLUL 5
Vedenia cu sulul zburator, discul de plumb si cu doua femei inaripate.
1. Si iarasi am ridicat ochii si am privit si iata un sul de
carte care se inalta in zbor.
2. si a grait catre mine, zicand: "Ce vezi tu?" Si am zis: "Vad un sul de carte
care zboara, lung de douazeci de coti si lat de zece".
3. Si el mi-a talcuit: "Acesta este blestemul care se raspandeste peste fata a
tot pamantul, caci orice fur va fi nimicit de aici si orice am care jura stramb
va fi pierdut.
4. I-am dat drumul", zice Domnul Savaot, "si se va duce in casa furului si in
casa celui care jura stramb pe numele Meu si va ramane in ea si va nimici
lemnele si pietrele ei".
5. Si ingerul care graia cu mine a iesit la iveala si mi-a zis: "Ridica ochii
tai si vezi: Ce este aratarea aceasta?"
6. Atunci am grait: "Ce este aceasta?" Si el mi-a raspuns: "Este efa care iese
la iveala". Si a spus mai departe: "In ea se afla faradelegea a tot pamantul!"
7. Si iata ca s-a ridicat un disc de plumb, iar o femeie statea in mijlocul
efei.
8. Si el a talcuit: "Aceasta este faradelegea!" Si el a aruncat-o in efa si a
rasturnat lespedea de plumb deasupra ei.
9. Si am ridicat ochii mei si am privit si iata ca au iesit doua femei. Si
vantul batea in aripile lor, iar aripile lor erau ca de barza. Si ele au ridicat
efa intre pamant si cer.
10. Si am zis catre ingerul oare graia cu mine: "Incotro duc ele efa?"
11. Atunci el mi-a raspuns: "Ele merg sa-i zideasca o casa in pamantul Sinear si
Acad si sa o aseze acolo la locul ei".
CAPITOLUL 6
Vedenia cu cele patru care iesind din munti; incununarea marelui preot.
1. Si am ridicat iarasi ochii mei si m-am uitat. Si iata ca
ieseau patru care dintre doi munti si muntii erau de arama.
2. La carul cel dintai erau inhamati cai rosii, iar la carul cel de-al doilea
erau inhamati cai negri.
3. La cel de-al treilea car erau inhamati cai albi, iar la cel de-al patrulea,
cai baltati, puternici.
4. Si mi-am luat indemnul si am zis catre ingerul care graia cu mine: "Ce sunt
acestea, domnul meu?"
5. Atunci mi-a raspuns ingerul si mi-a zis: "Acestea sunt cele patru vanturi ale
cerului, care ies dupa ce s-au infatisat inaintea Stapanului a tot pamantul.
6. Caii rosii inainteaza spre tara de la rasarit; cei negri inainteaza spre tara
de la miazanoapte; cei albi inainteaza spre tara de la apus, si cei baltati
inainteaza spre tara de la miazazi.
7. Puternici, ei inaintau nerabdatori sa strabata pamantul. El le-a zis:
"Plecati si cutreierati pamantul!" Si ei au cutreierat pamantul.
8. Si a strigat catre mine si mi-a grait, zicand: "Iata, cei ce se indreapta
catre tinutul cel de miazanoapte au potolit Duhul Meu in tara de la
miazanoapte".
9. Si a fost cuvantul Domnului catre mine si mi-a zis:
10. "Tu vei primi darurile celor intorsi din robie, de la Heldai, Tobia si
Iedaia, si in aceeasi zi mergi in casa lui Iosia, fiul lui Sofonie, care a sosit
din Babilon.
11. Si vei lua argint si aur si vei face o cununa si o vei pune pe capul lui
Iosua marele preot, feciorul lui Iotadoc.
12. Si-i vei zice lui in acest chip: "Asa graieste Domnul Savaot: Iata un om
care va fi chemat Odrasla; acesta va odrasli si va zidi templul Domnului.
13. Si acesta va rezidi templul Domnului. El va purta semnele regale si va
stapani si va domni pe tronul lui si un preot va fi la dreapta lui. Intre ei doi
va fi o pace desavarsita.
14. Si cununa va fi pentru Heldai, Tobia si Iedaia si pentru Iosia, fiul lui
Sofonie, ca aducere aminte in templul Domnului.
15. Si oameni de la mari departari vor veni si vor zidi la templul Domnului, si
atunci voi veti sti ca Domnul Savaot m-a trimis catre voi. Si aceasta se va
intampla, daca voi veti asculta cu credinciosie de glasul Domnului Dumnezeului
vostru!"
CAPITOLUL 7
Dumnezeu condamna posturile fatarnice ale Evreilor si-i sfatuieste spre
indreptare.
l. Si a fost, in anul al patrulea al regelui Darius, cuvantul
Domnului catre Zaharia in ziua a patra a lunii a noua, care se cheama Chislev.
2. Casa lui Israel a trimis pe Sareter, dregatorul cel mare al ostirii regelui,
cu oameni, ca sa castige milostivirea Domnului
3. Sa graiasca preotilor din templul Domnului Savaot si proorocilor intr-acest
chip: "Sa mai plang eu oare in luna a cincea si sa ma infranez precum am facut
atatia ani?"
4. Si a fost cuvantul Domnului Savaot catre mine si mi-a zis:
5. "Vesteste la tot poporul tarii si preotilor: "Daca ati tinut post si v-ati
tanguit in luna a cincea si intr-a saptea, vreme de saptezeci de ani, pentru
Mine, oare, ati postit voi?
6. Si daca mancati si beti, oare nu sunteti voi aceia care mancati si care
beti?
7. Nu cunoasteti voi cuvintele pe care le-a vestit Domnul prin graiul profetilor
de mai inainte, cand Ierusalimul era locuit si pasnic, cu cetatile sale
dimprejur, si cand Neghebul si Sefela erau locuite?"
8. Si a fost cuvantul Domnului catre Zaharia intr-acest chip:
9. "Asa graieste Domnul Savaot: "Faceti dreptate adevarata si purtati-va fiecare
cu bunatate si indurare fata de fratele sau;
10. Nu apasati pe vaduva, pe orfan, pe strain si pe cel sarman si nimeni sa nu
puna la cale faradelegi in inima lui impotriva fratelui sau!"
11. Dar ei n-au voit sa ia aminte, ci au intors spatele cu indaratnicie si si-au
astupat urechile ca sa nu auda;
12. Si si-au invartosat inima ca diamantul, ca sa nu asculte legea si cuvintele
pe care le-a trimis Domnul Savaot prin Duhul Lui, prin graiul proorocilor celor
de altadata. Si a fost o manie mare de la Domnul Savaot.
13. Si s-a intamplat ca dupa cum El a strigat si ei n-au auzit, tot asa "ei vor
striga si Eu nu-i voi auzi", zice Domnul Savaot;
14. "Si ii voi imprastia printre toate neamurile pe care ei nu le cunosc!" Si
tara a fost pustiita dupa aceea si n-a mai ramas nimeni in ea, fiind prefacuta
tara cea placuta in pustiu.
CAPITOLUL 8
Binecuvantarea Ierusalimului si intoarcerea popoarelor catre Domnul.
1. Si a fost cuvantul Domnului Savaot, zicand:
2. "Asa graieste Domnul Savaot: Iubesc Sionul cu zel mare si cu patima aprinsa
il doresc".
3. Asa graieste Domnul: "M-am intors cu milostivire catre Sion si voi locui in
mijlocul Ierusalimului; si Ierusalimul se va chema cetate credincioasa si
muntele Domnului Savant, munte sfant".
4. Asa zice Domnul Savaot: "Batrani si batrane vor sedea iarasi in pietele
Ierusalimului, fiecare cu toiagul in mana, din pricina varstei lor inaintate.
5. Si se vor umple pietele de baieti si de fete, care se vor juca in pietele
lui".
6. Asa zice Domnul Savaot: "Daca acest lucru se va parea greu de facut inaintea
ochilor restului acestui popor in zilele acelea, care va fi si inaintea ochilor
Mei cu neputinta?" zice Domnul Savaot.
7. Asa graieste Domnul Savaot: "Iata ca Eu voi izbavi pe poporul Meu din tarile
de la rasarit si din tarile de la apus.
8. Si ii voi aduce inapoi si ei vor locui in mijlocul Ierusalimului si ei Imi
vor fi Mie popor, iar Eu le voi fi Dumnezeu, in credinciosie si in dreptate".
9. Asa graieste Domnul Savaot: "Intariti-va mainile voastre, voi care auziti in
zilele acestea cuvintele din gura proorocilor din vremea in care s-a pus temelia
templului Domnului Savaot, ca sa se zideasca templul!
10. Caci inainte vreme nu se rasplatea nici omul, nici dobitocul, si cel care
intra si cel ce iesea n-aveau tihna din pricina dusmanilor, si Eu pornisem pe
toti oamenii, unii impotriva altora;
11. Dar acum nu mai sunt ca inainte vreme fata de restul poporului Meu", zice
Domnul Savaot.
12. "Ci acum se fac semanaturi in buna pace! Via isi va da rodul ei si pamantul
va da roadele lui, cerul va lasa sa pice roua, iar Eu voi da in stapanire,
restului acestui popor, toate bunatatile acestea.
13. Si se va intampla ca, precum ati fost un blestem printre neamuri, tot asa,
o, voi, casa lui Iuda si rata lui Israel, va voi izbavi pe voi, si veri fi o
binecuvantare. Nu va temeti, ci intariti-va mainile!"
14. Caci asa zice Domnul Savaot: "Precum M-am hotarat sa va pedepsesc, cand aii
intaratat mania Mea", zice Domnul Savaot, "si nu Mi-a fost mila de voi,
15. Tot astfel M-am gandit si am sa fac bine Ierusalimului in aceste zile si
casei lui Iuda. Nu va temeti!"
16. Iata randuielile pe care trebuie sa le paziti: "Sa spuna omul adevarat
aproapelui sau. Judecati si dati hotarari drepte la portile voastre;
17. Sa nu cugetati faradelege unul impotriva altuia si juramantul stramb sa nu-l
iubiti, caci toate acestea le urasc", zice Domnul.
18. Si a fost cuvantul Domnului Savaot catre mine zicand:
19. "Asa zice Domnul Savaot: Postul din luna a patra, a cincea, a saptea si a
zecea vor fi pentru casa lui Iuda spre veselie si bucurie si zile bune de
sarbatoare! Dar iubiti adevarul si pacea!
20. Asa zice Domnul Savaot: "Si vor veni inca popoare si locuitori din cetati
numeroase;
21. Si locuitorii dintr-o cetate vor merge in cealalta, zicand: "Sa mergem sa
dobandim indurarea lui Iuda si sa cautam pe Domnul Savaot!" "Merg si eu!"
22. Si vor veni popoare multe si neamuri puternice ca sa caute pe Domnul Savaot
in Ierusalim si sa se roage Domnului".
23. Asa graieste Domnul Savaot: "Si in zilele acelea zece oameni dintre limbile
neamurilor vor apuca pe un iudeu de poala hainei si vor zice: Mergem si noi cu
tine, caci am aflat ca Dumnezeu este cu voi!"
CAPITOLUL 9
Fagaduinta binefacerilor dumnezeiesti; proorocie despre chemarea neamurilor.
1. Proorocie. Cuvantul Domnului impotriva tarii Hadrac si
catre Damasc, cetatea sa, caci Domnul are ochii Sai asupra oamenilor si asupra
tuturor semintiilor lui Israel;
2. De asemenea si catre Hamat, care se invecineaza cu Damascul, catre Tir si
catre Sidon, cu toata intelepciunea lor.
3. Tirul si-a zidit intarituri si a strans argint ca pulberea si aur ca tina de
pe ulite.
4. Dar iata ca Domnul il va cuceri si va pravali in mare puterea lui si el va fi
mistuit prin foc.
5. Ascalonul va vedea si se va inspaimanta, Gaza va fi cuprinsa de dureri
naprasnice si Ecronul la fel, caci nadejdea lui s-a prabusit. Si nu va mai fi
rege in Gaza si Ascalonul pustiu va ramane nelocuit.
6. Cel de alt neam va locui in Asdod! Si trufia filisteanului o voi nimici,
7. Si ii voi scoate sangele din gura si uraciunile dintre dintii lui. Va fi si
el un rest pentru Dumnezeul nostru si va fi ca o familie in Iuda, iar Ecronul va
fi ca Iebusitul.
8. Si Ma voi aseza ca straja imprejurul Casei Mele, ca nimeni dintre cei ce vin
si pleaca si ca nici un asupritor sa nu mai vina asupra ei, caci Eu vad acum
aceasta cu ochii Mei.
9. Bucura-te foarte, fiica Sionului, veseleste-te, fiica Ierusalimului, caci
iata Imparatul tau vine la tine drept si biruitor; smerit si calare pe asin, pe
manzul asinei.
10. El va nimici carele din Efraim, caii din Ierusalim si arcul de razboi va fi
frant. El va vesti pacea popoarelor si imparatia Lui se va intinde de la o mare
pana la cealalta mare si de la Eufrat pana la marginile pamantului.
11. Iar pentru tine, pentru sangele legamantului tau, voi da drumul robilor tai
din fantana fara apa.
12. La tine, fiica Sionului, se vor intoarce robii care asteapta. Pentru zilele
surghiunului tau, chiar astazi iti vestesc: Iti voi rasplati indoit.
13. Caci am intins pe Iuda ca pe un arc si pe Efraim il pun sageata pe coarda.
Si voi atata pe fiii tai, Sioane, impotriva fiilor tai, Iavane (Grecia), si te
voi preface in sabie de viteaz.
14. Si Domnul Se va arata deasupra lor si sageata Lui va tasni ca fulgerul si
Domnul Dumnezeu va suna din trambita si va inainta in vijelia de la miazazi.
15. Domnul Savaot ii va ocroti si ei vor sfasia si vor calca in picioare
pietrele de prastie si vor bea sangele ca pe vin. Si vor fi plini ca o cupa de
jertfa, ca si coarnele jertfelnicului.
16. Si in ziua aceea ii va izbavi Domnul Dumnezeul lor; ca pe o turma va paste
El pe poporul Sau, si ei vor fi ca niste pietre de diadema, stralucind in tara
Sa.
17. Ce fericire si ce belsug va fi atunci! Graul va veseli pe flacaii lui si
vinul pe fecioarele lui!
CAPITOLUL 10
Fagaduinta intoarcerii Evreilor din robie si sfaramarea idolilor.
l. Cereti de la Domnul ploaie la vreme, ploaie timpurie si
tarzie! Domnul scoate fulgerele si trimite ploaie; El da omului painea si
dobitoacelor iarba.
2. Caci terafimii rostesc cuvinte desarte, vrajitorii au vedenii mincinoase. si
spun visuri amagitoare si mangaieri desarte. Pentru aceasta ei au plecat ca o
turma si au fost supusi, caci n-aveau pastor.
3. Ci impotriva pastorilor arde mania Mea si pe tapi ii voi pedepsi. Caci Domnul
Savaot va cerceta turma Sa, casa lui Iuda, si o va face calul Sau de cinste in
vreme de razboi.
4. Din ea va iesi Piatra din capul unghiului, din ea tarusii de corturi, din ea
arcul de razboi, din ea vor iesi toate capeteniile laolalta.
5. Ei vor fi ca vitejii care calca in picioare tina drumurilor in vreme de
razboi si se vor razboi, caci Domnul va fi cu ei, iar calaretii vor fi de
rusine.
6. Eu voi intari casa lui Iuda si voi izbavi casa lui Iosif si ii voi aduce
inapoi, caci Imi este mila de ei, si vor fi ca si cand nu i-am aruncat, caci Eu
sunt Domnul Dumnezeul lor si ii voi auzi.
7. Si Efraim va fi ca un viteaz. Inima lor se va bucura ca de vin si copiii lor
vor vedea si se vor bucura si inima lor va tresalta de bucurie in Domnul.
8. Si voi suiera dupa ei si ii voi strange la un loc, caci i-am rascumparat, si
ei se vor inmulti neincetat.
9. Si ii voi imprastia printre popoare, si din mari departari isi vor aduce
aminte de Mine si vor trai acolo cu fiii lor si vor veni inapoi.
10. Ii voi scoate din tara Egiptului si din Asiria ii voi aduna si ii voi aduce
in pamantul Galaadului si Libanului si nu va fi atata loc pentru ei.
11. Si ei vor trece prin marea Egiptului, si el va lovi valurile marii, si toate
adancurile Nilului vor fi secate. Trufia Asiriei va fi doborata si sceptrul
Egiptului va fi scos.
12. Si in Domnul va fi puterea lor si in numele Lui se vor lauda", zice Domnul.
CAPITOLUL 11
Pustiirea tarii; cei treizeci de arginti. Pastorii cei rai si pedepsirea lor.
1. Deschide, Libane, portile tale, ca focul sa mistuie cedrii
tai!
2. Vaita-te, chiparosule, caci a cazut cedrul si cei mai falnici, s-au prabusit
la pamant. Vaitati-va, stejari ai Vasanului, caci a cazut padurea cea deasa.
3. Se aude vaietul pastorilor, caci mandrele lor pasuni au fost pustiite; se
aude ragetul puilor de leu, caci bogatia desisurilor Iordanului a fost
parjolita.
4. Asa zice Domnul Dumnezeul meu: "Paste oile de junghiat".
5. Caci cei care le cumpara le junghie si nu au nici o vina, iar vanzatorul lor
zice: "Binecuvantat sa fie Domnul, caci, iata, m-am imbogatit", si pastorii lor
nu le cruta.
6. "Si Eu nu Ma voi mai indura de locuitorii tarii", zice Domnul. "Iata ca Eu
voi da pe oameni, pe fiecare in mainile vecinului sau si ale regelui sau, si vor
pustii tara si nu-i voi scapa din mainile lor".
7. Si m-am facut cioban peste oile de junghiat din pricina negutatorilor de oi.
Si am luat doua toiege. Pe unul l-am numit "Indurare", iar pe celalalt
"Legamant" si am inceput sa pasc turma.
8. Si intr-o luna am starpit pe cei trei pastori, caci sufletul Meu prinsese
scarba de ei si sufletul lor nu Ma mai putea suferi pe Mine.
9. Si am grait: "Nu va mai pasc! Cea care este de murit sa moara, cea de pierit
sa piara, iar oile care vor mai ramane sa se sfasie intre ele!"
10. Atunci am luat toiagul Meu "Indurare" si l-am frant, ca sa stric legamantul
pe care l-am incheiat cu toate popoarele.
11. El a fost stricat in acea zi, iar negutatorii de oi, care luau seama la Mine
au inteles ca acesta a fost cuvantul Domnului.
12. Si le-am zis: "Daca socotiti cu cale, dati-Mi simbria, iar daca nu, sa nu
Mi-o platiti. Si Mi-au cantarit simbria Mea treizeci de arginti.
13. Atunci a grait Domnul catre Mine: "Arunca-l olarului pretul acela scump cu
care Eu am fost pretuit de ei". Si am luat cei treizeci de arginti si i-am
aruncat in vistieria templului Domnului, pentru olar.
14. Apoi am rupt si toiagul cel de-al doilea, "Legamant", ca sa stric fratia
dintre Iuda si Israel.
15. Si a zis Domnul catre mine: "Ia lucrurile unui pastor nebun;
16. Caci, iata, Eu voi ridica un pastor nebun in aceasta tara care nu va umbla
dupa oaia cea pierduta si care nu va cauta pe cea ratacita si pe cea ranita nu o
va vindeca si nu va hrani pe cea sanatoasa, ci va manca pe cea grasa si ii va
smulge unghiile.
17. Vai de ciobanul rau, care lasa turma in parasire! Sabia sa loveasca bratul
lui si ochiul lui cel drept! Bratul lui sa se usuce cu totul, iar ochiul sa
ramana orb de tot!"
CAPITOLUL 12
Fagaduinte pentru cei din Ierusalim. Duhul Domnului peste casa lui David si
pedepsirea neamurilor vrajmase.
l. Proorocie. Cuvantul Domnului asupra lui Israel. Asa
graieste Domnul, Care intinde cerurile ca un cort, Care pune temelie pamantului
si Care zideste duhul omului inauntrul sau:
2. "Iata, voi face din Ierusalim cupa de ametire pentru toate popoarele din jur;
tot asa va fi si pentru Iuda, cand Ierusalimul va fi impresurat.
3. Si in ziua aceea voi preface Ierusalimul in piatra de povara pentru toate
popoarele. Toti care o vor ridica se vor rani grav si se vor aduna impotriva lui
toate neamurile pamantului.
4. In ziua aceea", zice Domnul, "voi lovi toti caii cu spaima si pe calareti cu
nebunie; si voi deschide ochii Mei asupra lui Iuda si pe toti capii popoarelor
ii voi lovi cu orbire.
5. Si vor grai in inima lor capeteniile lui Iuda: "Puterea pentru locuitorii
Ierusalimului este in Domnul Savaot, Dumnezeul lor!"
6. In ziua aceea voi face pe conducatorii lui Iuda ca un vas cu jeratic in
mijlocul lemnelor si o torta aprinsa intr-un stog de snopi; si ei vor mistui, la
dreapta si la stanga, toate popoarele dimprejur, si Ierusalimul va fi locuit si
mai departe pe locul lui, in Ierusalim.
7. Si Domnul va izbavi mai intai corturile lui Iuda, ca semintia casei lui David
si trufia locuitorilor Ierusalimului sa nu se ridice deasupra lui Iuda.
8. In ziua aceea Domnul va intinde ocrotirea Sa asupra celor ce locuiesc in
Ierusalim, incat cel mai slab intre ei sa fie ca David, si casa lui David sa fie
ca Insusi Dumnezeu, ca ingerul Domnului care merge in fruntea lor.
9. Si in ziua aceea Ma voi sargui sa pierd toate neamurile care vor veni
impotriva Ierusalimului.
10. Atunci voi varsa peste casa lui David si peste locuitorii Ierusalimului duh
de milostivire si de rugaciune, si isi vor atinti privirile inspre Mine, pe Care
ei L-au strapuns si vor face plangere asupra Lui, cum se face pentru un fiu unul
nascut si-L vor jeli ca pe cel intai nascut.
11. In ziua aceea, va fi plangere mare in Ierusalim, ca plangerea de la
Hadad-Rimon, in campia Meghidonului.
12. Tara se va tangui, fiecare familie deosebit: familia casei lui David
deosebit si femeile ei deosebit; familia casei lui Natan deosebit si femeile ei
deosebit;
13. Familia casei lui Levi deosebit si femeile ei deosebit; familia lui Simei
deosebit si femeile ei deosebit;
14. Toate familiile care raman, fiecare pentru sine si femeile lor pentru sine.
CAPITOLUL 13
Izvorul curatirii, pedeapsa proorocilor mincinosi; proorocie mesianica.
1. In vremea aceea va fi un izvor cu apa curgatoare pentru
casa lui David si pentru locuitorii Ierusalimului, pentru curatirea de pacat si
de orice alta intinare.
2. Si in ziua aceea", zice Domnul Savaot, "voi starpi din tara numele idolilor,
ca nimeni sa nu-i mai pomeneasca; de asemenea voi da afara din tara pe proorocii
lor si duhul cel spurcat.
3. Si daca va mai profeti cineva, vor zice catre el tatal sau si mama sa, care
l-au nascut: "Tu nu vei trai, caci ai grait minciuna in numele Domnului!" si
atunci tatal sau si mama sa il vor strapunge in clipa cand va prooroci.
4. Si in ziua aceea se vor rusina proorocii, fiecare de vedenia lui, cand va
grai ca un prooroc, si nu se vor mai imbraca cu mantie de par ca sa spuna
minciuni.
5. Si fiecare va zice: "Nu sunt prooroc, ci plugar, caci cu plugaria m-am
indeletnicit din tineretile mele".
6. Si daca va fi intrebat: "De unde ai ranile acestea la maini?" El va raspunde:
"Am fost lovit in casa prietenilor mei!"
7. Sabie, desteapta-te impotriva pastorului Meu, impotriva tovarasului Meu, zice
Domnul Savaot. Voi bate pastorul si se vor risipi oile, si Imi voi intoarce mina
Mea impotriva celor mici.
8. Si in toata tara", zice Domnul, "doua treimi vor pieri, si vor muri, iar
cealalta treime va fi lasata acolo.
9. Iar pe aceasta a treia o voi pune in foc; ii voi curati ca pe argint si ii
voi incerca cum se incearca aurul. Ei vor chema numele Meu si Eu ii voi asculta;
si Eu voi zice: "Acesta este poporul Meu", si el va raspunde: "Domnul este
Dumnezeul meu!"
CAPITOLUL 14
Proorocii asupra Ierusalimului: apele vii, pedepsirea vrajmasilor si
intoarcerea neamurilor catre Domnul.
l. Iata ca vine ziua Domnului, cand se vor imparti prazile
tale in mijlocul tau.
2. Si voi aduna toate neamurile pentru razboi impotriva Ierusalimului, si
cetatea va fi luata, casele vor fi jefuite si femeile necinstite. Atunci
jumatate din cetate va fi dusa in robie, iar restul poporului Meu nu va fi
starpit din cetate.
3. Atunci Domnul va iesi la lupta si se va razboi impotriva acestor popoare, ca
in vreme de lupta, ca in vreme de razboi.
4. Si in vremea aceea se vor sprijini picioarele Lui pe Muntele Maslinilor, care
este in fata Ierusalimului, la rasarit; iar Muntele Maslinilor se va crapa in
doua de la rasarit la apus si se va face o vale foarte mare si jumatate din
munte se va da inapoi catre miazanoapte si cealalta jumatate catre miazazi.
5. Si voi veti alerga prin valea muntilor Mei, caci valea muntilor se va intinde
pana la locul unde Eu voi da izbavire. Si veti alerga cum ati alergat de frica
cutremurului, in vremea domniei lui Ozia, regele lui Iuda. Atunci va veni Domnul
Dumnezeul meu si toti sfintii impreuna cu El.
6. In vremea aceea nu va mai fi lumina, ci frig si ger.
7. Va fi o zi deosebita pe care Domnul singur o stie; nu va fi nici zi si nici
noapte, ci in vremea serii va fi lumina.
8. Iar in ziua aceea vor izvori din Ierusalim ape vii: jumatate se vor indrepta
catre marea cea de la rasarit, iar cealalta jumatate catre marea cea de la apus.
Si asa va fi si vara si iarna.
9. Si va fi Domnul Imparat peste tot pamantul; in vremea aceea va fi Domnul unul
singur si tot asa si numele Sau unul singur.
10. Tara intreaga va fi prefacuta in campie de la Gheba si pana la Rimon, spre
miazazi de Ierusalim. Si Ierusalimul va fi inaltat si va fi locuit pe locul unde
se afla el, de la poarta lui Veniamin si pana la locul portii dintai, adica pana
la poarta din colt, si de la turnul lui Hananeel pana la teascurile regelui.
11. Si vor locui in el, si nu va mai fi acolo blestem, ci Ierusalimul va fi
locuit in siguranta.
12. Dar iata care va fi prapadul cu care Domnul va lovi toate popoarele care
s-au razboit cu Ierusalimul: trupul dusmanului va putrezi stand in picioare,
ochii in orbitele lor si limba in gura.
13. In ziua aceea va fi de la Domnul mare spaima printre ei si fiecare va apuca
de mana pe aproapele sau si isi vor ridica mana unii impotriva altora.
14. Si Iuda va lupta impotriva Ierusalimului, si bogatiile tuturor neamurilor
din jur, aur, argint si vesminte fara numar vor fi stranse la un loc.
15. Si la fel cu acest prapad va fi prapadul care va lovi calul, catarul,
camila, asinul si toate dobitoacele care vor fi in acele tabere.
16. Si toti cei care vor fi ramas cu viata dintre neamurile acelea care venisera
sa lupte impotriva Ierusalimului se vor sui in fiecare an sa se inchine
Imparatului, Domnul Savaot, si sa praznuiasca sarbatoarea corturilor.
17. Iar cele din neamurile pamantului care nu se vor sui sa se inchine in
Ierusalim, Imparatului, Domnul Savaot, nu vor avea parte de ploaie.
18. Si daca neamul Egiptului nu se va sui si nu va veni, nu numai ca ei nu vor
avea parte de ploaie, ci va veni peste ei prapadul cu care Domnul va lovi
neamurile care nu se vor sui sa praznuiasca sarbatoarea corturilor.
19. Aceasta va fi pedeapsa Egiptului si pedeapsa tuturor neamurilor care nu se
vor sui in Ierusalim sa praznuiasca sarbatoarea corturilor.
20. In ziua aceea va fi (scris) pe clopoteii cailor: "Sfant lui Dumnezeu!" Si
vor fi caldarile in templul Domnului ca nastrapele inaintea jertfelnicului.
21. Si orice caldare din Ierusalim si din Iuda va fi sfanta Domnului Savaot. Si
vor veni toti cei ce vor sa jertfeasca si le vor lua si vor fierbe carne si nu
va mai fi nici un negutator, in ziua aceea, in templul Domnului Savaot.